Te minte copilul tău? S-ar putea ca acesta să nu fie un lucru rău

În prim-plan, se vede o fetiță așezată la o masă acoperită cu făină, ridicând o bucățică de aluat de prăjituri către gură. Aluatul întins acoperă masa, iar biscuiți modelați, forme metalice pentru prăjituri și o tavă de copt sunt toate vizibile în apropiere. Alte bucăți de aluat și echipamente de copt sunt împrăștiate pe suprafața de lucru, în timp ce, în fundal, se pot vedea o canapea și cărți pentru copii.
Legendă imagine, Ada, fiica în vârstă de doi ani a profesorului Hoicka, încerca să mănânce pe furiș aluat de fursecuri, atunci când credea că mama ei nu era atentă.
    • Autor, George Sandeman
  • Data publicării
  • Timp de lectură: 5 min

Uneori, când apar desene pe perete sau dispar biscuiți din cutie, copilul tău dă vina pe câine sau pe o fantomă — chiar dacă are creioanele colorate în mână sau este acoperit de firimituri.

Micile minciuni ale copiilor sunt o experiență familiară pentru majoritatea părinților, dar această lipsă de sinceritate și acest comportament înșelător joacă un rol important în dezvoltarea lor cognitivă.

„Este de fapt o abilitate pe care o dezvoltă și pe care o vor exersa pentru a se perfecționa”, a declarat psihologul clinician Dr. Jade Redfern pentru podcastul CBeebies Parenting Download.

În cadrul acestui podcast, experții explică de ce este un semn al unui comportament sănătos să învățăm să mințim — și cum să încurajăm sinceritatea.

În prim-plan este vizibil un copil îngenuncheat pe o podea de lemn, stând sub o masă și ducând o bezea la gură. Lângă picioarele sale, se vede o pungă deschisă, roz cu alb, etichetată „Tesco Marshmallows”. În fundal se văd dulapurile de lemn, precum și un scaun și un picior de masă în apropiere.
Legendă imagine, Fiica profesorului Hoicka, Juno, își înșeală și ea mama la vârsta de trei ani, ascunzându-se sub masă ca să mănânce bezele.

Copiii mici nu sunt suficient de avansați din punct de vedere cognitiv pentru a putea minți, potrivit lui Redfern, dar sunt capabili de înșelăciune înainte de a atinge vârsta de un an.

Unul dintre studiile menționate în cadrul podcastului a fost realizat la Universitatea din Bristol, care a constatat că aproximativ un sfert dintre copii par să înțeleagă o formă de înșelăciune până la vârsta de zece luni.

Profesorul Elena Hoicka, care a condus studiul, spune că a fost fascinant să vadă cât de „surprinzător de mici” pot fi copiii care pot da dovadă de o abilitate și o viclenie surprinzătoare — inclusiv ai ei.

„Ca mamă a trei copii, pot garanta cu siguranță cât de creativi și vicleni pot fi.”

Ea a mai spus: „Tactica lor obișnuită este să se ascundă sub masă sau în baie pentru a mânca dulciuri sau ciocolată.”

Hoicka spune că genul de înșelăciune la care recurge un copil, începând de la vârsta de doi ani, este destul de elementar — cum ar fi să se prefacă că nu-și aude părintele sau să nege că ar fi făcut ceva.

„S-ar putea ajunge și la desfășurarea în secret a unor activități interzise”, a spus ea. „De exemplu, să arunce o privire într-o geantă în care li s-a spus să nu se uite atunci când nimeni nu pare să fie atent, sau să inventeze scuze, cum ar fi să pretindă că au nevoie să meargă la toaletă atunci când li se cere să facă curat.”

Până la vârsta de trei ani, ei devin mult mai abili și mai inventivi în metodele lor de înșelăciune, demonstrând o înțelegere mai profundă a limbajului și a modului în care gândesc ceilalți.

Ea spune că ei încep și să ascundă informații. De exemplu, le spun sincer părinților că fratele sau sora lor i-a lovit, dar omit faptul că ei au lovit primii.

Aceste înșelăciuni sunt un semn că ei dezvoltă ceva ce Redfern numește „teoria minții”.

În prim-plan este un copil care stă desculț într-o baie, ținând o bucată de ciocolată într-o mână. Are ciocolată la gură și pe mâini. În spatele copilului se vede o toaletă cu scaunul ridicat, precum și un suport pentru hârtie igienică, un calorifer și o mașină de spălat în apropiere. Podeaua camerei este din lemn și pereții sunt de culoare deschisă.
Legendă imagine, Ada, în vârstă de doi ani, își păcălește mama, ascunzându-se în baie ca să mănânce o bucată de ciocolată pe care a furat-o.

„Pe măsură ce copiii cresc, vrem ca ei să învețe și să dezvolte conștiința că sunt persoane autonome, cu propria minte și propriile intenții”, explică ea.

„Așa își formează ei capacitatea de empatie, adică abilitatea de a înțelege gândurile și sentimentele altei persoane, chiar dacă sunt diferite de ale lor.”

Copiii mai mint și din motive de autoprotecție, pentru că nu vor să-și supere sau să-și dezamăgească părinții.

„Toate ființele umane sunt motivate de atașament”, spune Redfern. „[Copiii] sunt motivați să păstreze această relație cu cei care îi îngrijesc, pentru că depind de ea.”

Potrivit lui Redfern, ei învață de mici ce îi apropie de părinte și ce afectează relația dintre ei. Având în vedere acest lucru, Redfern consideră că poți încuraja onestitatea creând un mediu sigur în care un copil să poată să spună adevărul.

„[Trebuie] să ne gândim la modalități prin care îi putem ajuta pe copii să se simtă suficient de în siguranță pentru a ne spune adevărul [atunci când] au făcut o greșeală... și nu vor să ne dezamăgească.”

Rachel Duffy, câștigătoarea celui mai recent sezon britanic al emisiunii BBC The Traitors, a declarat pentru podcastul CBeebies Parenting Download că ea încearcă să facă acest lucru.

O femeie așezată pe o pătură pe iarbă, ținând o fetiță în poală, în timp ce o altă fetiță stă pe umerii ei. Grupul se află afară, lângă un gard viu și copaci. O fetiță este îmbrăcată într-o rochie florală și un pardesiu, în timp ce cealalaltă poartă o ținută fără mâneci cu imprimeu și pantofi verzi. Pătura este întinsă pe o peluză cu verdeață densă în fundal.
Legendă imagine, Profesoara Hoicka alături de fiicele ei, Ada, acum în vârstă de șase ani, și Juno, care are trei ani

Mama a trei copii își amintește de un moment în care fiul ei cel mare a împrumutat și a distrus bicicleta fratelui său, după ce a intrat cu ea într-un autoturism. Inițial, el a încercat să mintă privind ceea ce s-a întâmplat.

„I-am spus: «Nu vei intra în necazuri mari dacă îmi spui adevărul». Pur și simplu m-am retras și i-am acordat puțin spațiu.”

Ea a continuat: „Și el a zis: «Da, eu am fost de vină». Din acel moment, a știut că discuția avea loc într-un cadru sigur. Am purtat o conversație calmă, fără ton ridicat, fără zbierete sau țipete.”

Redfern spune că acesta este un bun exemplu care arată modul în care să gestionezi o astfel de situație și că există situații în care o minciună sau o nuanțare și-ar avea rostul — precum momentele când primesc un cadou pe care nu îl doresc sau atunci când descriu aspectul altor persoane.

„Copiii mei mi-au spus recent, cu multă încântare, că am o mulțime de riduri”, a spus ea. „Din nou, încerc să privesc lucrurile cu o curiozitate autentică.”

Ea reușește acest lucru abordând motivele pentru care ei consideră că ea are foarte multe riduri.

„Cred că simplul fapt de a le permite copiilor să exploreze pe măsură ce cresc, de a purta conversații deschise și pline de curiozitate — acest lucru dezvoltă empatia față de ceilalți atunci când au văzut în mod repetat exemple de empatie.”

Traducerea în limba română a acestui articol, publicat inițial în limba engleză, a fost realizată cu ajutorul tehnologiilor de inteligență artificială. Conținutul tradus a fost revizuit de un jurnalist BBC înainte de publicare. Aflați mai multe despre cum folosim inteligența artificială la BBC.

Editat de Ruxandra Iordache.